Olandezii nu prea le au cu cele Sfinte. Zic asta nu pentru ca m-ar fi lovit un trip religios subit, ci doar ca observatie a unuia care vine dintr-o tara cu traditie indelungata in construitul de biserici. Stiti voi, practica la o mie de tarani omorati, cinci pasuni incendiate si trei fantani otravite, Maria Ta Stefan, trebuie sa ridici o manastire! Obicei preluat mai tarziu, din fericire fara asasinarea dementa a supusilor, de intaiul ctitoritor si cioban al tarii, al carui nume nu-l rostim, pentru ca nu vreau sa se indexeze in Google si sa fie asociat cu blogul meu pentru totdeauna si in vecii vecilor. In timp ce la noi se strang ultimii banuti ai babelor evlavioase pentru a se ridica Catedrala Neamului, cunoscuta in cercurile secrete masone drept “Minunea care ne va ajuta sa castigam Jocul” (daca n-ati jucat Age of Empires probabil n-ati inteles chestia asta), la olandezi lacasele de cult devin locuri destinate distractiei curente, din timpul acestei vieti, nu a celei de dupa.
Exemplul 1: Werck
Werck este un club (si restaurant, in timpul zilei) aflat in Jordaan, una dintre cele mai frumoase zone ale A’damului. Clubul e, de fapt, inghesuit la parterul bisericii Westerkerk, o constructie superba si, pe deasupra, inca functionala. Am intrat in club, dar inauntru n-am dat peste petrecerea decadenta pe care mi-o imaginam, ci peste obisnuitii olandezi gelati, imbracati la fel de lejer ca niste bancheri, lasere si globuri disco. Mi-a atras atentia pupitrul DJ-ului asezat in locul din care vorbeste de obicei preotul, lucru care m-a facut sa ma gandesc ca si asta e tot un fel de predica, noi tot o turma de oi suntem si asteptam infrigurati Ritmul, la fel cum asteptam si Cuvantul.
Si totusi revelatia nu m-a lovit pana in momentul in care am auzit o voce grava, care tuna din boxe, cu forta a 100 de decibeli: The World is Mineee! Holly shit, divinitatea ne vorbeste prin vocea lui David Guetta! Lasere rosii reflectate imprejur de globurile disco, DJ-ul si pupitrul lui de predicator electronic, oamenii care danseaza si darama pahare pe dusumeaua de lemn a unei biserici, nu e nicio chestie pre-apocaliptica aici, e doar normal ce se intampla.
Negrii au descoperit reteta cu mult timp inainte, gospelul fiind formula perfecta pentru a-ti sarbatori credinta. Nu-mi imaginezi olandezii astia gelati, in costumele lor scumpe, dandu-si ochii peste cap si cantand din toti rarunchii ca intr-o biserica din Mississippi. Dar, in constiparea lor Vestica, cred ca ei sunt cei care au descoperit combinatia perfecta dintre religie si distractie: biserica 3 in 1 (lacas de cult, club si restaurant, magazin de suvenire).
Exemplul 2: Bazaar
Stiti cum imi place mie sa fiu corect din punct de vedere politic. Asadar, exemplul numarul 2, Bazaar, este un restaurant turcesc. Nimic special pana aici, Amsterdamul e mai plin de turci ca Istanbulul. Paranteza: un coleg olandez imi povestea ca mama lui crede ca totul a fost inventat de turci, chiar si pizza (unul dintre cele mai mari hituri gastronomice de aici este Turkish Pizza – de fapt lahmacun, pe numele ei adevarat). Am incheiat paranteza.
Aspectul bizar al restaurantului Bazaar il reprezinta cladirea uriasa in care se afla. Un spatiu atat de generos e rar intr-un oras in care doar catedralele si blocurile de birouri se rasfata cu ceva mai multi metri patrati. Si Bazaar a luat tot locul unei biserici, dar nu de orice fel, ci a unei sinagogi. Adica evreul si musulmanul si-au dat mana peste diferentele culturale si-au pus-o de-un restaurant pentru crestini.
Mancarea e buna si deloc scumpa. Insa, trufandaua o reprezinta interiorul cladirii. Te asezi la masa si incepi sa-ti rotesti ochii, intr-un tur rapid al restaurantului. Locul e imens si impartit in doua zone de influenta, pe verticala. Jos e teritoriul musulman. Mese de zece persoane, agitatie si galagie, carne care transpira insirata pe iatagane, oameni care mananca cu mana din niste farfurii imense de lut, luminite multicolore si Rapiri din Serai pe pereti, postere si bannere kitchoase si sclipicioase, un adevarat Istanbul in miniatura. Pe masura ce privirea se apropie de tavan, lucrurile se schimba. Multitudinea de culori devine singulara, un albastru spalacit care imita cerul, deranjat doar de un mesaj in ebraica, pictat deasupra tuturor, impunator in curatenia literelor lui albe.
Sinagoga-restaurant turcesc Bazaar poate sa insemne doua lucruri. Fie mancarea aduce impreuna si cei mai aprigi dusmani, fie evreii sunt oameni de afaceri atat de buni incat au realizat ca bucataria turceasca e unul dintre lucrurile cele mai vandabile din Amsterdam si au reprofilat locul intr-un templu dedicat placerilor gastronomice.
Conform unui studiu derulat de IMAS in 2012 peste 78% dintre romani considera Biserica drept cea mai de incredere institutie a Statului. Un alt studiu, ne-oficial de data asta (observatie personala), spune ca ipocrizia e una dintre cele mai mari metehne ale natiei noastre. Poti sa omori 1000 de tarani intr-un acces de furie cauzat de complexul propriei inaltimi si consumul a prea multe ulcele cu vin iar peste ani sa fii considerat Mare si Sfant? Poti sa fii ultimul cioban agramat speculant de terenuri si sa devii reprezentantul Romaniei in fata Europei? Da, dar ia uite ce biserici frumoase avem, chiar daca ne zidim sotiile in peretii lor!
a manole 