E din cauză că sunt român?

Mare surpriză mare, azi am aflat de la niste minți luminate si bine documentate că olandezii sunt mega rasisti. Nu doar că s-au jucat de-a “prinde negrul, scoate-i ochii, pune-l la muncă în minele de diamante” prin Africa de Sud sau alte teritorii cucerite în vremurile de glorie nu de mult apuse, dar cică si astăzi se umblă pe-aici cu cioara vopsită.

Cei mai afectați ar fi tinerii marocani. Care sunt discriminați, uneori atacați pe stradă (quick trivia: olandezii sunt printre cei mai buni luptători de K1, dar, evident, nu toți ajung să urce-n ring; câte-un Sammy Schilt de la țară rămas pe dinafară e nevoit să dea cu low-kick-ul pe unde si în cine poate) si care tineri marocani n-au nici măcar sansa de a-si construi o identitate proprie. Lucru care-i împinge către violență si, uneori, către facțiuni radicale, cu plăceri explozive. Tinerii turci, pe de altă parte, sunt mai bine văzuți si, deci, beneficiază de mai multe sanse de reusită în Olanda.

Am mai aflat azi că seful partidului de extremă dreapta, Geert Wilders (un fel de Vadim Tudor în perioada de glorie în care se bătea umăr la umăr cu Iliescu pentru scaunul de la Cotroceni), are legături strânse cu personaje precum David Horowitz, un personaj sinistru, fervent oponent al islamistilor, si Ann Marchini, la fel de hotărâtă împotriva musulmanilor, dar implicată puternic în ceea ce se cheamă English Defense League. Cei doi din urmă îl finanțează pe primul si toți trei la un loc împărtăsesc viziunile unor personaje cel puțin la fel de sinistre, precum Anders Breivik (ucigasul din Norvegia, fan declarat al lui Wilders). Domnul Wilders a reusit să câstige simpatia electoratului olandez si să pună sub fundul bățos al membrilor PVV 15% dintre locurile din Parlament, în 2010. Tot el a dat sansa cetățenilor olandezi de a se plânge pe un site, special creat pentru acest lucru, de românii si polonezii conlocuitori.

Si toate astea vin în contextul în care olandezii sunt cunoscuți drept o nație foarte tolerantă. Turistul de ocazie ar putea crede că Amsterdamul e Raiul pe Pământ (sau, mai bine zis, Iadul, că doar: good boys go to Heaven, bad boys go to Amsterdam). Droguri usoare la liber, fete usoare în vitrine, cinematografe porno, ce mai, tot ce-si poate dori o inimă de tânăr berbant, contextul ideal să faci “o nebunie”. Doar că, în realitate, totul e super-mega controlat. Fumezi în coffee shop, fata din vitrină te operează cu mănusi chirurgicale, poliția e on top of the situation la orice oră din zi si din noapte. Olandezii doar au descoperit cum să facă bani de pe urma viciilor umane uzuale si o fac controlat, atenți la toate detaliile. Toleranța e cumpărată de valurile de bani de toate culorile si denominațiile, dar are limitele ei – vezi Weed Pass-ul pe care Partidul Crestin încearcă să-l arunce împotriva hoardelor de fumăciosi care umplu cafenelele A’damului.

Olanda, alături de Marea Britanie, se opune vehement acordării de drept de muncă românilor si bulgarilor. Si nu mă înțelegeți gresit. Stiu că felul în care suntem percepuți ca nație e justificat de faptele de vitejie ale românilor prin Germania anilor ’90, mai târziu Italia si Spania si asa mai departe. Dar mi-e greu să nu pun în balanță si faptul că la un Master al Universității din Amsterdam, românii reprezintă a doua nație ca număr de participanți, după olandezi. Adică 10% din numărul total de studenți. Plus alți români care urmează alte cursuri de Master în alte domenii, oameni care se ridică si, de cele mai multe ori, îsi depăsesc colegii de orice naționalitate. Care colegi, in all fairness, au beneficiat de un sistem de învățământ anterior Masterului normal la cap si care au crescut într-o societate sănătoasă, cu valori si modele de urmat.

Si atunci putem lansa ipoteza că, după viața academică, toți ne nastem niste profesionisti egali? Nu, nu putem. Pentru că angajatorul olandez (sau cel britanic) va fi nevoit să treacă prin iadul birocratic ca să te angajeze, plus să plătească taxe, lucru care-l va face să-l aleagă pe colegul neamț, francez sau olandez. Fără complicații inutile. Evident, există si excepții, anume acei oameni pe care o companie CHIAR si-i doreste, indiferent de naționalitate. Si poate că asta n-ar fi o problemă si te-ai putea lupta cu morile de vânt (sic!), dar atitudinea oamenilor e modelată de oameni precum Wilders sau mass media mereu în goană după senzațional. “29 de milioane de tineri bulgari si români ar putea invada Anglia” era titlul unui articol mizerabil din Daily Mail, de săptămâna trecută.

Iar contextul iubitorilor de conspirații rasiste e deja existent. You’re preaching to the choir s-ar putea spune în cazul lui Wilders si a simpatizanților lui incredibil de numerosi. Esecul (închipuit sau nu) unei nații, la fel ca si cel personal, e mult mai usor de aruncat în cârca unui (sau unor) străini. Însăsi unul dintre principiile liberale de bază, meritocrația, e călcat în picioare atunci când un student român e obligat să treacă prin furcile caudine ale birourilor de imigrări, a taxelor uriase, a permiselor de “lawfull residence” care mie-mi inspiră “carnetele de evreu” de pe vremea nazistilor, iar la final, studentul respectiv se alege cu un refuz din partea angajatorilor. E din cauză că sunt român? Probabil. Putem face ceva în legătură cu asta? Da, putem să ne retragem în Asia, unde românii sunt (încă) asociați cu Hagi si Nadia sau putem să ne ridicăm împotriva Wilders-ilor de pretutindeni si a campaniilor imbecile si rău informate din mass media. E alegerea noastră unde vrem să ne fierbem mămăliga.