M-am trezit brusc că 28 de ierni au trecut deja peste si pe lângă mine. Nu-s încă 30, dar parcă tot e un moment bun de bilanț. Habar n-am dacă interesează pe cineva ce-am învățat eu până la 28 de ani. N-as vrea s-o dau în platitudini (pentru asta există Facebook si citatele aranjate frumos peste pozele lui Octavian Paler, Deepak Chopra sau Osho, sharuite fără milă), dar simt nevoia să-mi organizez puțin gândurile. Foarte adevărat c-o voi face în public, dar hei, cui nu-i place puțină atenție? Si poate vreun tânăr imberb va citi si el aceste rânduri si atunci îmi voi simți îndeplinită misiunea de a ajuta măcar puțin la binele lumii.
Dacă m-ar răpi mâine niste extraterestri si m-ar întreba care-i lucrul esențial pe care l-am deslusit despre marea taină a vieții pe pământ, as spune, bineînțeles, că este vorba despre acel lucru pe care ei nu-l pot simți în inimile lor verzi: iubirea. Probabil că extraterestrii respectivi ar pufăi mirați si mi-ar arăta rapid câteva imagini de pe Pământ, dovezi că oamenii nu se iubesc: extremisti religiosi, războaie pentru resurse, mame care-si aruncă copilul pe geamul masinii.
Dar oamenii încă iubesc, doar au uitat s-o arate. Altfel nu pot să-mi explic cum putem continua să privim lucrurile cu optimisim, chiar si când totul în jur se năruie. Cum altfel ne putem trezi dimineața cu zâmbetul pe buze, dacă nu în brațele cuiva pe care-l iubim, chiar dacă urmează o zi lungă de corvoadă în lumea de-afară?
E greu să poți iubi si să fii iubit. Atunci când găsesti pe cineva dispus să-ți accepte toate nebuniile, obsesiile si fixurile, să te sprijine si să te accepte aproximativ asa cum esti, atunci trebuie să ții cu dinții de persoana respectivă. Tentații sunt multe, dar persoanele care merită sunt puține, asa că trebuie ca si tu, la rândul tău, să accepți nebunii, fixuri si obsesii. Doi oameni care se iubesc ar trebui să se completeze precum două piese de Lego, din acelasi set.
Timpul e esențial. E singura valută forte, singura monedă de schimb care contează. După ce se termină, ajungem cu toții, indiferent de posesiunile materiale anterioare, înapoi de unde am plecat. Partea nasoală e că nicio aplicație de Facebook nu-ți poate spune când vei rămâne fără credit, iar masina timpului n-a fost încă inventată, criogenarea nu funcționează, Nemuritorul Adrian Paul nu există în realitate, deci termenul de expirare se respectă.
Din păcate nu te poți bucura de fiecare clipă si nu poți trăi fiecare zi de parcă ar fi ultima. Pentru că vei avea zile în care lumea pare toată întoarsă pe dos si atunci numai carpe diem n-o să scrie în jurnalul tău. Dar sunt momente bune, de care poți încerca să tragi, ca de o bucată de plastilină, ca să trisezi, să simți că timpul se dilată si că nu mai contează ce-o să fie mâine, poimâine sau la anul. Fie c-o faci natural, fie că nu, trebuie să profiți de pauzele de respiro pe care viața ți le oferă.
Apropo de bani si de timp: spargi toți banii de salariu în prima săpămână după ce ți-a fost alimentat cardul. Te rogi ca următoarele trei săptămâni să treacă la fel de repede si usor ca un somn bun cauzat de vreo două Valiumuri si o bere rece. Din asteptare în asteptare, te trezesti la pensie, bătrân si mahmur, plin de regrete pentru lucrurile pe care le-ai fi putut face. Lucrurile costă mai puțin decât crezi, banii sunt mai usor de obținut decât crezi, nu trebuie să-i lasi să devină un obstacol sau un țel.
Dar e bine să ai bani, ca să nu te gândesti la absența lor. E frustrant să visezi mereu la ce-ai putea face dacă ai avea bani si să crezi că ei reprezintă motivul pentru care nu esti fericit. Desi e adevărat că banii aduc fericirea, atât timp cât alegi să trăiesti în societatea asta. Banii pot fi transformați în festivaluri, excursii, haine, cadouri si tot felul de nimicuri care-ți dau kickul ocazional de serotonină.
Am realizat că nu sunt (încă) făcut să renunț la viața asta, în formatul ei actual. Asta după ce am trăit pe diferite insule mai mult sau mai puțin izolate. Dacă vrei să renunți la tot tripul capitalist, consumerist, bla bla bla, trebuie să fii sigur că asta îți doresti cu adevărat si că esti pregătit 100%. Treaba asta nu e pentru toată lumea si te poți trezi că ai rămas cu fundul în două luntrii, fără o ancoră solidă la niciuna.
Ai 17 ani si lumea nu te înțelege. Porți tricoul cu Cannibal Corpse si speri să treacă mai repede adolescența, ca să le arăți tu tuturor. Te trezesti 10 ani mai târziu idealizând liceul, mai ceva ca Al Bundy.
Te enervezi: două ore pe zi în trafic, opt ore (oficial, că neoficial, eheeee) pe zi la serviciu, două ore pe zi în fața televizorului privind niste maimuțe slinoase implicate într-o dispută jenantă pe marginea unor subiecte neinteresante din politică. Închizi televizorul, deschizi calculatorul si te enervezi si mai tare pe: Facebook (20 de likeuri pentru pozele cu pisici, 30 de likeuri pentru pozele cu bebelusi, 50 de likeuri pentru orice idiot cu îndeajuns de mulți amici cu 2 secunde mai idioți ca el încât să-i aprecieze elucubrațiile semi-analfabete), bloguri (aceeasi labă în cerc ca pe Facebook, doar cu mai multe caractere) si forumuri unde poți lua la cald pulsul aproape absent al națiunii.
După ce te enervezi: realizezi nu numai că ți-ai pierdut timpul cu o venă pulsând alarmant în mijlocul frunții, dar e penibil să fii văzut în timp ce lovesti isteric cu pumnul în volan (true story) de către un cunoscut sau să-ți înjuri un posibil viitor sef sau coleg care ți-a luat locul de parcare.
Revenind la sentimente călduțe: indubitabil, cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla pe această lume este să ai prieteni. Iar lucrul ăsta nu se măsoară cantitativ. Degeaba ai 5000 de “prieteni” pe Facebook, 100 de amici sus pusi (dobândiți cu greu după ani întregi de networking pe la evenimente ale căror nume l-ai uitat de mult), dacă n-ai pe cine să suni într-un moment de criză, oricât de târziu în noapte s-ar întâmpla criza respectivă sau oricât de intim sau idiot ar fi subiectul respectiv.
Pe măsură ce cresti e din ce în ce mai greu să-ți faci prieteni noi, asa că trebuie să investesti timp si efort pentru a-i păstra pe cei vechi. Ceea ce la 16 ani se rezolva cu un pumn în umăr si o înjurătură sănătoasă, la 28 se rezolvă cu discuții si liste de factori pozitivi si negativi.
Unul dintre cele mai importante lucruri de pe această lista îl reprezintă familia. Acolo găsesti oamenii cu înțelegere pentru orice fel de rahaturi ai face, atât timp cât tu esti okay si sănătos. Puține lucruri contează în viață mai mult decât educația oferită constient sau inconstient de oamenii care te cresc. O vorbă înțeleaptă spunea Don’t Grow Up! It’s a Trap!. Acasă e singurul loc în care vei mai avea sansa de a te simți copil, lucru esențial pentru orice adult.
Nu poți avea întotdeauna dreptate. Oricât de mult mi-ar plăcea să cred că le stiu pe toate, că sunt singurul care deține adevărul absolut pe lumea asta, lucrurile au felul lor bizar de a se aranja în asa fel încât să-mi dau seama că nu stiu nimic. Ceea ce mă conduce spre punctul următor:
Unul dintre cele mai tari lucruri pe care le poți face în viață este să înveți. Ca să înveți trebuie să accepți informația, sub orice formă ar veni ea: scoală, stradă, călătorii. Esențial este să-ți stabilesti prioritățile si să-ți setezi filtrele în asa fel încât să primesti doar informația care contează. Altfel, te vei trezi coplesit, fără să mai înțelegi nimic.
Aventura te poate răni, dar monotonia te omoară (citatul nu-mi aparține). Asta e o chestie în care cred cu tărie, desi nu se aplică tuturor. Unii oameni au nevoie de rutină, ca să se simtă în siguranță. Mie îmi place să “fracturez” cursul vieții din când în când. Mi se pare că se sudează la loc mai puternic, la fel ca un os rupt. Mi-am petrecut ore si zile prin spitale dubioase de la capătul lumii, dar atunci când privesc în urmă, nu văd decât fericirea că am supraviețuit ca să spun povestea.
Nu te poți dezvolta ca om dacă nu-ți părăsesti perimetrul de siguranță. Fiecare pas pe care-l faci în necunoscut aruncă puțină lumină pe harta acoperită de fog of war (asa, ca-n jocurile de strategie) si tu poți să ai o viziune puțin mai bună asupra lucrurilor. Am încercat să fac chestii cât mai diferite si să-mi dau taskuri pe care nu mă vedeam ducându-le la bun sfârsit, iar rezultatul final e mereu bun.
Nu esti centrul Universului, Soarele nu se învârte în jurul tău, iar o dată ce-ți poți însuruba chestia asta în minte, te poți bucura de lucruri fără ca ego-ul să-ți trăiască viața în locul tău. E greu să accepți că lumea e plină de oameni care sunt mai inteligenți, mai frumosi si mai bogați, dar, din fericire, e loc pentru toată lumea.
Viața are un fel ciudat, neasteptat, de a-ți aduce aminte că esti om. Câteodată îți pune bocancul pe gât si apasă până-ți ies ochii din cap. Altădată îți aruncă cubulețe de zahăr si-ți arată doar curcubee si unicorni verzi. Important este să treci peste toate si să keep it all together. Ăsta este probabil cel mai usor lucru de zis, dar cel mai greu de făcut. E greu să vezi curcubeele atunci când esti pe fundul unei gropi si tot ce vezi în sus si-n jos e întuneric. Dar lucrurile au un fel bizar de a se aranja în asa fel încât să se restabilească echilibrul, deci lumina se va aprinde si la capătul tunelului tău.
Mai sunt multe lucruri de zis, că doar m-am născut noaptea, dar nu ieri noapte. În 28 de ani vezi si auzi multe, sper nici pe jumătate câte voi auzi si voi vedea în următorii 28 de ani. Acum, când pun toate lucrurile astea pe hârtie, timpul parcă se expandează si ceea ce la început părea o clipă, deodată capătă dimensiuni greu de cuprins într-o singură filă.
La sfârsit, îl las pe Baz Luhrmann să facă o scurtă trecere în revistă a celor mai importante lucruri pe care le-a învățat el de-a lungul timpului:
a manole 