Home

moon

As putea să răspund foarte simplu si succint la întrebarea din titlu: din comoditate. Nu-mi plac generalizările si nu mă pricep prea bine la statistică. Totusi, unele sondaje indică o nostalgie crescândă (se vehiculează un procent de peste 50% dintre repondenți) a românilor pentru vremurile în care statul îți dădea (casă, masă si salariu, câteodată glazurate cu cenzură, poliție politică si alte trufandale, dar cui îi pasă de amănunte atât timp cât statul îți dă?). Să fie acesta unul dintre motivele pentru care românii caută cea mai scurtă cale spre îmbogățire sau încearcă să păcălească sistemul ticălos de câte ori se poate? Pentru că noi am luat de bună treaba cu “cele mai bune lucruri în viață sunt gratuite?” Nu stiu, trebuie mers cu poporul la psihiatru.

Mergând pe aceeasi linie de gândire, publicarea unui blog e gratuită. Intri pe wordpress.com (cine foloseste încă Blogger e atât de 2004), îți alegi tema si te-apuci de treabă. Problema majoră o reprezintă numărul blogurilor deja existente. WordPress a declarat, la sfârsitul lui 2012, că platforma susține aproape 60 de milioane de bloguri active. Asadar, e greu să-ți găsesti un public, dat fiind faptul că vreo câteva zeci de milioane de oameni ți-au luat-o înainte. Asa se face că o proporție covârsitoare a blogurilor existente se zbat în zona zero comments (denumită în acest fel de Geert Lovink, în cartea lui cu acelasi nume), adică a unui public inexistent si inactiv. Mai exact, majoritatea blogărilor scriu pentru ei însisi. Treaba asta cu zero comments nu trebuie luată ad litteram. Puteți înlocui comments cu likes, shares sau orice alt fel de interacțiune a unor potențiali cititori cu articolele respective.

Si asa ajungem la prima categorie de blogări, cei anonimi. Ce faci dacă te zbați în zona zero comments mai spasmatic ca un peste într-un acvariu plin de vodcă? E simplu. Apelezi la strategiile de auto-promovare. Cea mai des întâlnită: spam pe blogurile cu trafic mare. Scrii comentarii cretine sau lipsite de orice fel de substanță la articole văzute de mii sau zeci de mii de oameni, în speranța că se vor găsi câțiva, intrigați de numele tău sau plictisiți până la Dumnezeu, care să dea click pe link si să ajungă si la tine pe blog. Eu asa am cunoscut o parte a “blogosferei” românesti. Din click în click am ajuns pe tot felul de bloguri si blogulețe, unele foarte interesante, ce-i drept, deținute de adevărați prozatori în pustiu. Însă, cele mai multe astfel de bloguri descoperite la nimereală repetă câteva subiecte în mod obsesiv: social media, cum să faci bani în (sau din) online (sau pe bloguri) si cancanuri românesti complet neinteresante. Problema lor majoră este că sunt deținute de persoane care n-au prea tocit băncile scolii, ci mai mult băncile din fața blocului, fiind familiarizați mai degrabă cu punga de semințe negre, decât cu regulile elementare de gramatică. Pot să trag concluzia că social media specialist este noul inginer si că părinții îsi vor îndemna progeniturile în curând să înveți maică si tu social media d-aia că ne râde lumea? Nu stiu ce să zic, probabil că da. Dar e cert că un blog plin de cugetări agramate n-au cum să te facă specialist social media sau influencer. În era în care publicatul nu costă nimic, blogurile (si platformele de socializare, în general) dau măsura cretinismului național.

Pentru mine, procesul de selecție al unui blog pe care voi petrece mai mult de 30 de secunde e extrem de simplu: orice urmă de reclamă proastă (bannere de marketing afiliat care sufocă contentul, textulețe despre fabrica de fărase din Săcele sau alte încercări nătângi de a vinde) atrage după sine un click scurt si sigur pe butonul de închidere al paginii. De ce? Pentru că blogurile au apărut ca instrument de self PR, . scop deturnat si pervertit ulterior. Aveai blog dacă simțeai că ai ceva de transmis oamenilor din jur (fie că vroiai să-ți faci pisica vedetă sau erai un dizident chinez cenzurat de guvern, fără alte canale de comunicare alternative).

Câțiva blogeri (fosti oameni de presă, cu acces la surse bune de informații sau pur si simplu “civili” cu condeiul ascuțit) au profitat de lipsa de concurență din momentul Big Bangului blogosferic si au strâns adevărate comunități în jurul lor. Respectivele comunități au devenit în timp extrem de consistente. Lucru care n-avea cum să scape neobservat de oamenii care împart banii de publicitate. Comunitățile respective sunt mană cerească pentru companii si produsele lor pe care le pot vinde acum în moduri mult mai eficiente. Asa se face că o mână de oameni, cu o secundă mai destepti decât restul celor din jur, au început să producă sume de bani deloc neglijabile din sudoarea blogurilor lor.

Pe lângă acesti bloggeri, cunoscuți drept “a-listers”, s-a ridicat precum un parazit si armata extrem de numeroasă a blogărilor despre care discutam mai sus, concetățenii nostri oportunisti, blogării anonimi. Ei se află în zona zero comments (singurii vizitatori sunt mama, tata, bunicul si cel mai bun prieten de la scoală), dar îsi doresc să facă bani din blogging. Pentru că este comod. Pentru cei mai mulți dintre ei, bloggingul ar putea fi înlocuit cu păcănelele sau cu zarurile jucate în scara blocului. Nu că activitățile respective s-ar exclude una pe alta.

Bloggingul, ca fenomen social media în sine, a convins îndeajuns de mulți oameni că reprezintă un canal bun de a-ți vinde produsele. De aici si blogurile cu mai puțin de 10 vizitatori pe zi, dar cu advertoriale la cotețe de găini si adeziv de gresie, plătite cu 1 euro bucata de către vreo firmuliță obscură din Baia Mare sau Botosani, al cărui patron a înțeles valoarea social media. Tot pe modelul blogurilor mari, blogulețele mici si numeroase s-au umplut de bannere de marketing afiliat, pe care le flutură gratis, în speranța că vreunul dintre cei 10 vizitatori le va clicăi, cel mai probabil din greseală. Momentul în care unul dintre proprietarii de blog din această categorie strânge 20 de euro din publicitate, coincide cu momentul în care respectivul devine specialist social media si îsi învață toți vecinii cum să facă bani cu blogul. Urându-le lor un sincer la muncă bă, nu la întins tastatura, să trecem la o altă categorie, mai rafinată, reprezentativă pentru blogosfera românească.

Anume, blogării profesionisti. Ei nu sunt a-listers dar nici semi-analfabeții de care tocmai discutarăm. Ideea e cam asa: tot pe la începuturi, câțiva băieți destepți (în sensul băieți destepți care au devalizat companiile statului, etc) si-au dat seama că pot scurge bani frumosi de la advertiseri si altfel decât printr-un blog de succes, la care ar fi trebuit să se spetească nopți si zile si pentru care, basca, mai e nevoie si de talent. Asa că si-au scuipat în palme si au strâns pe lângă ei o armată de oameni, unii mai talentați, alții mai puțin, unii mai inteligenți, alții mai puțin, pe care i-au organizat în asa numita blogosferă profesionistă. Un fel de caracatiță, în care Don Corleone nu arată ca Marlon Brando, ci poartă cămăsi în pătrățele si vorbeste pe la conferințe despre succes în social media si blogging, iar soldații au iPad-uri în care-si notează constiinciosi fiecare vorbuliță a sefului, pe care o twitteresc live. Logica e simplă: 100 de bloguri cu 100 de vizitatori fiecare scot cam la fel de mulți bani din publicitate ca si un singur blog mare. Armatele respective sunt acum angajate ca mercenarii.. Vrea McDonald’s să ne spună cât de sănătoasă e mâncarea lor? Nici o problemă: departamentul de PR cheamă blogării si contra unui burger moca ei îl vor ridica în slăvi pe Ronald, mai ceva ca elevii pe Ceausescu de 23 august. Blogării profesionisti îsi vor sufleca frumos mânecile si vor face treaba murdară pe care nu s-ar băga s-o facă altcineva. Cel mai bun lucru este că o vor face aproape gratuit, fără remuscări, indiferent de natura produsului pe care-l promovează.

Exemplele de “campanii” de acest gen sunt multe. Adevărul ignorat de companiile care aruncă piscoturile către asa zisii blogări profesionisti este că publicul lor tinde spre zero. Chiar dacă la prima vedere un astfel de blog pare alive and kicking, omul de marketing îsi poate răspunde la simpla întrebare cine si-ar dori să-si petreacă timpul pe o pagină plină de publicitate mascată naiv, de cele mai multe ori transmisă într-un mod infantil: articole de doi lei scrise forțat sau mărturii personale despre cât de bun e nu stiu ce biscuite sau chips sau lamă de ras, de parcă lumea întreagă a fost contaminată de doamna Dauer si a ei tigaie Dry Cooker. De unde există totusi interacțiune pe respectivele bloguri? Ei bine, blogării se susțin între ei. Unii i-ar spune labă în cerc. Tu te bucuri la advertorialul meu, eu la al tău si uite asa arătăm lumii că blogosfera funcționează si că merităm o excursie prin Europa, o masină în teste, un set de tigăi si oale minune.

Cum arată o campanie comercială reusită pe un blog? Cam asa:

Domnul din clip este un blogăr german. A făcut autostopul timp de 17 zile prin Europa, doar la bordul Mercedes-urilor întâlnite. A scris despre asta pe blog si a avut succes, la fel si compania care a comandat campania.

De ce am scris toată polologhia de mai sus? În primul rând, pentru că blogării anonimi si analfabeți, a-listerii hrăpăreți (care muscă uneori mână care i-a hrănit, pentru că nu le mai pasează mâncarea) si blogării “profesionisti” piscotari, scad valoarea bloggingului per total. Cred că e timpul să vorbim despre lucrurile astea si să ne întoarcem la scopul inițial al bloggingului, acela de instrument de publishing al gândurilor care nu-si au locul în altă parte. În al doilea rând, pentru că m-am săturat să merg la o avanpremieră de film si să-l văd pe un astfel de blogăr profesionist (intrat moca la film, că doar e influencer si oamenii ascultă de el) cum desființează filmul respectiv pe Twitter, după numai 15 minute de la începerea lui, cu o expresie scârbită pe față (pe care o pot citi din mesajele pe care le scrie grăbit si non stop pe smartphone-ul primit probabil în teste si el), de parcă am onoarea să mă aflu în apropierea reîncarnării lui Alex Leo Serban. La fel m-am săturat de mantra asta repetată la nesfârsit: cum să faci bani din blogging, cum să ai succes în online, cum să faci bani din blogging…

Stiu, viața e grea si munca nu e pentru oricine, dar cum nici orice bețiv nu e Nichita, la fel nici orice posesor de blog nu e Seth Godin.

PS: bloggingul, ca activitate sau mediu, poate fi privit din mai multe unghiuri. Subiectul a fost teoretizat si discutat în lucrări ample, de autori precum Jodi Dean (communicative capitalism, un subiect asupra căruia voi reveni), Geert Lovink (Zero Comments & Networks Without a Cause), danah boyd (întreaga ei lista de publicații se adresează, în principal, fenomenului social media).

Advertisements

2 thoughts on “De ce visează foarte mulți români să ajungă bloggeri de succes

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s