Facebook e ca un balon de săpun, frumos colorat si grăsun, care zboară până departe, dar la un moment se va sparge. Marele nostru poet național, Mihai Eminescu, se lamenta corect în legătură cu temporalitatea trendurilor: sic transit gloria mundi. În timp ce el a înțeles că totul în viață e trecător, tot mai mulți dintre colegii nostri de planetă se pregătesc să îmbrățiseze meseria de specialist social media, cu focus pe Facebook si, eventual, Twitter. Toate-s bune si frumoase, doar că balonul ăsta grăsun se va sparge într-o zi si atunci va fi nevoie de un exit plan.
Aici trebuie să fac o precizare: nu cred că trendul social, în sine, se va stinge (desi Wired a declarat zilele trecute moartea iminentă a web-ului asa cum îl stim), ci platformele pe care le folosim astăzi vor muri într-o agonie mai dureroasă si mai lungă decât cea a predecesorilor lor (vezi My Space sau Napster). Nu cred că trendul social se va stinge, pentru că, astăzi, all media is social media. Ziarele online au zonă de comentarii (ce poate fi mai social decât 100 de idioți care se înjură unul pe altul pe subiecte frivole precum politica sau jegul din urechea nu stiu cui), chiar si când ne uităm la televizor avem un second screen care ne permite să interacționăm cu conținutul din fața noastră sau cu alți pasionați de emisiuni tembele si filme în reluare. De bloguri si forumuri nu mai zic.
Dar succesul Facebook este incontestabil. Un site cu 1 miliard de utilizatori înregistrați (chiar dacă vreo 10% dintre ei sunt fake) reprezintă o realizare supercalifragilistică. La asta se adaugă si timpul petrecut pe site (opt miliarde de minute, în fiecare zi) si interacțiunea dintre useri, dar mai ales informațiile personale pe care Facebook le absoarbe ca un respirator (How are you feeling today, Alex?. Where do you live?. Where did you study? Who do you fuck?. etc). E doar normal ca toate cifrele astea, aranjate în statistici si grafice frumos colorate, să ia ochii oamenilor de marketing. Si e normal ca alți oameni, specialisti în Facebook, să le vândă publicitatea pe care si-o doresc. E doar business.
Cum rămâne cu oamenii obisnuiți, tălpasii care dau click si like si refresh după refresh, produsul pe care Facebook îl vinde companiilor (vă spuneam aici despre statutul real al utilizatorului si despre cum it’s free and it always be reprezintă doar un cârlig pentru a intra în rețea)? Oare a schimbat Facebook atât de mult felul în care interacționăm sau felul în care ne trăim viața, în general? Există nenumărate studii despre Facebook: atât critice, cât si laudative, iar subiectul a divizat lumea mai abitir decât Moise si Marea lui Rosie.
Adevărul e că noi, oamenii, avem anumite caracteristici de necontestat. Ipocrizia este una dintre ele. La fel si nevoia de a ne lăuda sau cea de a judeca pe alții. Mark Zuckerberg (sau, mă rog, oamenii cărora le-a subtilizat ideea, după cum circulă povestea) a înțeles treaba asta si a oferit lumii produsul perfect. Ce poate fi mai plăcut decât să-ți cotezi colegele hot or not pe baza unor poze livrate convenabil pe desktopul tău? Adaugă si posibilitatea de a comenta, rafinează treaba cu “plăcutul” (butonul de dislike nu va exista niciodată, nu e loc de negativism în frumoasa lume Facebook fabricată din plastic si prozac), iar oamenii se vor înghesui să-si arate albumele cu poze din vacanțe si ultimele pozne ale pisicuței sau ale lui bebe.
Nevoia de a ne simți apreciați de cei din jur, de a ne simți validați în ochii societății, nu a apărut o dată cu Facebook si nici nu va muri o dată cu el. Facebook oferă contextul ideal pentru a ne măsura popularitatea. Atunci când cineva apasă butonul de like al unui status update sau al unei poze, altcineva apasă pe butonul din creierul nostru care eliberează o doză de serotonină. Iar like-ul devine un drog în toată regula. Te face să te simți bine cu ceea sau cine esti. Iar noi devenim doctori în chirurgie virtuală. Ne modelăm un alter ego asa cum ne-ar plăcea să fim în realitate: mereu zâmbitori, inteligenți, preocupați de cauze sociale, filantropi.
Nu e de mirare, asadar, că ne petrecem atât de mult timp pe Facebook. Suntem doar oameni. Chiar dacă mulți dintre noi susținem că folosim platforma doar pentru a ține legătura cu prietenii de departe sau de a transmite informații celor interesați (linkuri către articole, etc), fiecare dintre noi se simte măgulit atunci când unul dintre amicii virtuali îi validează updateul. Ne place social media pentru că ne place să fim băgați în seamă, să fim mereu în contact cu cei din jur, să vedem cum creste numărul de share, like sau retweets sau influența pe Klout.
Facebook a dat tonul. Nevoile noastre sociale au fost adăpostite în mod inteligent în casa albastră. Dar să nu uităm că Facebook este o afacere. Discuțiile despre listarea companiei pe bursă sunt interminabile si nu o să le reiau aici, dar cert este că mulți investitori nu sunt mulțumiți (desi, cei care trebuiau si-au făcut banii). Succesul campaniilor de advertising pe Facebook este pus din ce în ce mai mult la îndoială (atât din cauza lipsei de expertiză a “specialistilor”, dar si din cauza superficialității mediului în sine) – asadar, veniturile scad. Vocile critice la adresa politicii de securitate a datelor personale devin din ce în ce mai puternice. Iar oamenii cu idei se pare că au rămas fără suflu creativ: niciunul dintre elementele nou introduse (vezi Graph Search, de exemplu) nu a fost o inovație de proporții. Iar atunci când The Atlantic ține o pledoarie cvasi-penibilă, cu argumente stupide, dar referințe academice, despre “de ce nu ar trebui să părăsim Facebook” sfârsitul parcă se întrevede si mai clar.
N-o să asistăm la o prăbusire spectaculoasă. La un moment dat, un alt trend, o altă platformă (sau cine stie ce formă virtuală va lua viitorul) se va ridica si userii vor migra ca o turmă sedată spre alte tărâmuri sociale. Si atunci vom vedea specialisti în Facebook pe listele de somaj, cu posibilitatea de a fi reformați profesional în sculer-matrițeri. Haideți, asadar, să privim Facebook (si celelalte platforme de sub umbrela social media) drept ceea ce sunt: niste baloane de săpun.
PS: în poză, nemții mândri din Germania de Est, îsi prezintă cu avânt muncitoresc computerele (cca. 1980)
a manole 