Încă una cu Facebook

Astăzi, încă una despre comportamentul nostru pe Facebook. O să vă dau, mai întâi, datele problemei, iar concluzia o tragem la final:

1. Doamna senator PPDD si statusurile erudite de pe Facebook

Citeam de curând un episod din sinistrul serial Adevărul (sinistru din cauza subiectului si a personajelor, nu a inițiativei în sine), despre noii parlamentari ai României, cei care nu se află în lumina reflectoarelor, dar sunt niste roți necesare (si, din nefericire, complet ruginite) în angrenajul politic. În episodul respectiv era vorba despre o doamnă senator care, printre alte calități, se declară cititoare a lui Octavian Paler. Întrebată de reporterul ziarului care este ultima carte citită din biografia lui Paler, doamna senator declară:

“De obicei îmi plac citatele lui, chestii din astea, statusuri. Le citesc pe Facebook.”

2. Charles Manson vs. Jesus Christ

Aici trebuie să vedeți, mai întâi, o poză (via zoso):

Acum să analizăm ceea ce tocmai ați văzut. O pagină de Facebook care se numeste “Un verset în fiecare zi”, dedicată, se pare, promovării religiei prin crestinescul like si share al unor poze cu Iisus, ornamentate cu versete din Biblie. Amin.

Bineînțeles, nimeni nu se asteaptă ca în poză să fie însusi Iisus, dată fiind lipsa de aparatură de profil din vremurile biblice. Dar cine să fie? La o privire mai atentă, comentariul din dreapta pozei îl dezvăluie pe Charles Manson, cel mai cunoscut criminal (american) al tuturor timpurilor, pozând drept Iisus si îndemnându-si turma să dea share pozei si versetului despre iubire crestinească (desi el, Manson, îsi iubea semenii ceva mai violent).

3. Bill Cosby urăste musulmanii

Despre Bill Cosby se pot spune multe. E actor, comediant, producător de televiziune, muzician si activist. Dar este Bill Cosby extremist? Dacă ne luăm după poza de mai jos, răspunsul este pozitiv:

Această poză a fost descoperită de câțiva dintre colegii mei, în timpul unui proiect de cercetare asupra noului val de extremism european (orientat împotriva Islamului si a musulmanilor), drept elementul cu cel mai mare număr de share si likes de pe una dintre cele mai importante pagini de Facebook ale miscării. Să fie chiar Cosby cel care a tastat aceste vorbe?

Totul a pornit de la un mail intitulat “I’m 76 and tired”, spamuit către o mulțime de oameni, al cărui (presupus) autor era chiar Cosby. Actorul a dezmințit, în mod oficial, zvonurile legate de mailul respectiv si s-a declarat împotriva miscărilor extremiste, al cărui purtător de cuvânt de ocazie a devenit fără voia lui.

Concluzie

Bun. Acum să analizăm puțin contextul. Facebook nu e un site de nisă, la care au acces doar oamenii care au depăsit un anumit nivel de educație. Pe Facebook sunt acum peste 1 miliard de oameni, cu bune si rele, dar mai ales cu rele. Educația a devenit un privilegiu, iar inteligența va trebui, în curând, protejată prin lege, pentru a mai avea ce să le lăsăm si copiilor nostri. Iar Facebook e doar oglinda mocirlei mondiale în care ne scăldăm precum niste porcusori rotofei. În plus, să arunce primul piatra acela care n-a dat măcar o dată like la un status sau poză cu Bob Marley, Che Guevara, Dan Puric, Țuțea sau… Paler. Sau oricărui alt gânditor, actor, fotbalist, revoluționar, etc, prindeți voi ideea. Sau măcar unui citat aruncat de cineva pe wall.

Facebook e cel mai bun exemplu pentru zicala “minciuna repetată de îndeajuns de multe ori devine adevăr”. Greseala unuia, repetată de alți o mie, cu o secundă mai înceți decât originalul, devine un meme intelectual sau amuzant, care, printr-un like te ridică acolo sus, alături de idolul tău, cel puțin în ochii tăi si ai amicilor virtuali. Dar ce te faci când greseala e făcută intenționat? Cineva cu foarte mult simț al umorului i-a făcut pe câțiva credinciosi cu acces la Internet să se închine în fața unei poze cu un criminal aproape la fel de faimos ca Britney Spears. Altcineva, cu o agendă mult mai evil, i-a împrumutat identitatea lui Cosby pentru a da greutate mesajului rasist. Iar activitatea “socială” a doamnei senator PPDD reprezintă bomboana de pe coliva lumii noastre: e destul că stim să dăm scroll down pe Facebook si, printre pozele cu pisici, bebelusi si farfurii cu mâncare, să recunoastem diamantele ascunse, în formă brută de statusuri erudite si citate din oameni celebri. La ce bun să le mai citim si cărțile sau să le mai ascultăm si muzica?

N-are nimeni pretenția de originalitate. În 99,99% din cazuri, undeva, în lumea asta largă, cineva a gândit sau a făcut chestia aia pe care te gândeai că doar tu ai făcut-o sau ai gândit-o. Dar, haideți să ne imaginăm un senator al României care ar putea include un citat de-al lui Paler într-un discurs în fața unei audiențe formate nu doar din idioți si consternarea de a afla live sau în presa de a doua zi că citatul respectiv îi aparține, de fapt, altcuiva. A! Si mi-am mai adus aminte de încă una: un articol de-al lui Brad Florescu (scris, după cum a declarat autorul, sub formă de experiment), viralizat ca aparținându-i lui Dan Puric. Evident, brandul personal al lui Puric e mult mai puternic decât brandul personal al lui Florescu, cel puțin în ochii targetului căruia se adresau cei care au făcut articolul viral. S-a sters, deci, numele autorului original si s-a adăugat altul, care servea mai bine scopurilor unor oportunisti.

La fel ca înaintea unui shot de tequila, e bine să luăm o linguriță de sare înainte de a da like sau share citatului ăluia despre care sperăm că ne va face mai destepți prin asociere. Altfel, o să ni se facă rău si-o să vomităm.