Home

google-glass-explorer

Să ne imaginăm că Facebook si Google (luăm doar aceste două exemple, dar lista e din ce în ce mai lungă) sunt două jocuri mecanice, păcănele, mai exact, care funcționează doar dacă utilizatorul hrăneste aparatul cu monede, doar că, în locul zăngănitului metalic al fiselor, jucătorul îsi pune la bătaie intimitatea si datele personale. Completezi un câmp (Hello! How are you today? Where are you? etc) si interfața te răsplăteste cu ceva nou. Cărțile de pe ecran se învârt repede si poc! ai aflat, în schimbul informațiilor tale, ce mai face pisica vecinului. Cei mai mulți dintre utilizatorii hardcore ale serviciilor sus numite simt că inchiziția virtuală ascunde ceva fishy, dar nu stiu să pună degetul exact acolo unde îi doare. Educația poate face diferența în acest caz, dar nu despre asta vom vorbi astăzi, ci despre nou lansatul Google Glass si felul în care el afectează intimitatea proprie a utilizatorului dar, mai ales, a celor din jur. De asta si introducerea mai lungă: Facebook si Twitter operează cu datele personale pe care utilizatorul le furnizează despre el însusi, dar Glass înregistrează tot ce e în jur, cu sau fără acordul trecătorilor ‘nevinovați’.

Mai întâi, o precizare: Google Glass este un el la care ne vom referi la singular, datorită formatului de monoclu al gadgetului. Utilizatorul priveste printr-o singură lentilă ‘inteligentă’, asezată în asa fel încât să nu disturbe văzul natural.

Mark Weiser, un om de stiință de la faimosul centru de cercetare Xerox din Palo Alto (California), un fel de Jules Verne contemporan, descria într-un articol din 1987, intitulat “The origins of Ubiquitous Computing Research at PARC in the late 1980s”, multe dintre jucăriile noastre atât de folosite astăzi: tablete, smartphones etc. Weiser a pus atunci bazele unei noi discipline, ubiquitous computing (nume prescurtat în ubicomp, pentru lejeritate), care, pe scurt, se ocupă cu tehnologiile absorbite în normalul vieții, tehnologii pe care noi nu le mai vedem ca pe ceva artificial, desi ele operează cu spor în plan secund. Să luăm ca exemplu telefonul destept pe care-l scoateți din buzunar de fiecare dată când aveți nevoie de îndrumări spre cafeneaua cutare sau ca să aruncați pe Instagram câteva poze cu apusul de la mare. Când v-ați gândit ultima oară: oau, ce piesă de tehnologie aproape extraterestră îmi sade în palmă? Weiser a fost cel care a făcut trecerea (mai întâi la nivel de concept) de la calculatoarele mamut (cele care funcționau pe bază de cartele compostate) la obiectele prietenoase pe care le poți folosi fără să arăți ca scăpat dintr-un SF dubios din anii ’80. Si totusi, oricât de precise au fost predicțiile lui Weiser si a colegilor lui referitoare la gadgeturile viitorului, Google Glass probabil că i-ar fi dat pe spate chiar si pe ei.

Pe scurt, Google Glass promite să ducă la îndeplinire misiunea cea mare a companiei mamă: să arhiveze si să documenteze întreaga infomație a lumii. Iar Glass tocmai asta face: înregistrează tot ce vede stăpânul lui. Normal că mai stie si alte trucuri: comenzi vocale, search, conectivitate, iar drumul de-abia de aici începe. Dacă nu l-ați văzut încă, iată-l pe Glass la treabă:

Google Glass nu a fost încă lansat pentru marea masă. Doar o mână de oameni, selectați pe sprânceană, au fost alesi să se joace cu varianta explorer a gadgetului. Aici puteți citi părerea pertinentă a celor de la Engadget, aflați în mod evident printre cei alesi, despre Google Glass, după ce au testat produsul. Cu o strategie de marketing a la Google,  Glass provoacă deja vise umede geeksilor (si nu numai) din întreaga lume. Cei 8,000 de participanți la lansarea promoțională au plătit 1,500 USD pentru privilegiul de a purta primii ochelarul (sumă care nu merită, încă, după părerea celor de la engadget), dar după lansarea generală, atunci când prețul va scade considerabil, ne putem astepta la milioane de camere mobile umane care să absoarbă cu nesaț lumea înconjurătoare în rezervoare digitale aflate cine stie pe unde. Dacă mângâiem puțin globul de cristal, vom vedea că, în viitor, Google Glass va corespunde fix definiției date de Weiser pentru ubicomp: “the most profound technologies are those that disappear. They weave themselves into the fabric of everyday life until they are indistinguishable from it.”

Toate bune si frumoase, dar cum rămâne cu intimitatea noastră? Vorbim, totusi, de un gadget care înregistrează tot ce “vede”, iar destinația finală a informației este, ca de obicei, departe de atingerea muritorilor de rând. La fel ca si în cazul Facebook, Twitter, Pinterest si folosirea lui Glass va implica un acord prealabil (pe care cei mai mulți dintre noi nu se vor obosi să-l citească, fiind mult prea nerăbdători să arate precum niste cyborgi plecați în vacanță). Iar informația pe care noi o donăm cu atât de multă bunăvoință îsi va găsi alți proprietari, fericiți că pot cumpăra publicitate acolo unde niciun alt advertiser n-a mai ajuns vreodată. Să ne imaginăm că explorăm orasul, căutăm o cafenea, iar Glass ne recomandă cu insistență Starbucks pentru că stie că am dat search acum două zile după frappuccino cu caramel. Puțin enervant, nu? Există si varianta pentru amatorii de conspirații: guvernul vede pe unde mergem si stie în orice moment ce facem, de parcă am purta o cameră CCTV pe cap non stop. Si chiar daca nu purtăm noi însine una, sigur o fac cei din jur. Panică! Si mai există si viziunea calmă, echilibrată, precum cea exprimată de Tomas Chamorro-Premuzic (profesor de business psychology la University College London): “whether it’s intrusive or not is one of these things that feels more intrusive now than it actually is. It’s not a giant leap, or a huge change from things you can do now with a phone or with other things, except it’s a little bit more invasive and there all the time, potentially“.

Înainte de a duce discuția mai departe, să ne gândim puțin la ce înseamnă intimitate si ce implică acest concept. Una dintre definiții e furnizată de Westin si sună cam asa: “Intimitatea reprezintă dreptul indivizilor de a hotărî când, cum, unde si în ce măsură informațiile lor personale pot fii transmise altora”. Si totusi, dreptul la intimitate trebuie asezat într-un context. Să ne aducem aminte de refuzul multor oameni de a se legitima la ultimul recensământ din România, fiindu-le teamă că agenții oficiali le vor subtiliza datele personale si le vor folosi în scopuri ilicite. Asta nu înseamnă că, mulți dintre acei oameni, vor aplica acelasi scepticism atunci Facebook îi cheamă la apel. Ceea ce diferă este premiul care luceste amețitor la sfârsitul declarației pe proprie răspundere despre gusturile si interesele tale: o lume minunată, interconectată.

Scott McNealy a rezumat cel mai bine toată văicăreala legată de intimitate într-o lume new media: “You have no privacy anyway, get over it”. Cam asta e concluzia la care ajungi, după o zi în care Google stie mai bine decât tine ce cauți, Facebook îți găseste prieteni din copilărie de care uitasei si asa mai departe. Intimitatea noastră a murit atunci când am sacrificat-o pe altarul dorinței noastre de a cunoaste mai mult, mai bine, mai repede. Totusi, oamenii consideră că “o parte importantă a demnității umane e reprezentată de dreptul la intimitate. Reprezintă una dintre libertățile esențiale pe care țările democratice le prețuiesc”. Deci, ne cerem dreptul la intimitate ca pe ceva care ni se cuvine, desi nu înțelegem exact cu ce se mănâncă acest drept.

Marc Langheinrich, un autor care a cercetat dreptul la intimitate, menționează cinci feluri diferite de intimitate pe care oamenii le asteaptă într-un context democratic normal: “intimitate teritorială”, “intimitate din partea media”, “intimitate corporală” si “intimitatea informațiilor”. Dat fiind faptul că Google Glass jonglează cu date, gadgetul pică sub incidența dreptului la “intimitatea informațiilor”. Frica de încălcare a acestui drept provine din stiința că în spatele unui produs ambalat teribil de frumos, stă o companie (interesată, evident, de profituri) care, printre altele, vinde publicitate extrem de bine targetată. Iar Google nu e tocmai compania lipsită de scandaluri atunci când vine vorba de încălcarea intimității. Să ne aducem aminte de investigațiile guvernului american asupra folosirii ilicite a informației obținute prin Google Buzz sau înregistrarea informațiilor personale, fără acord, prin programul Street View. Lista e lungă, o puteți căuta pe Google. Dar nu acesta este motivul principal de îngrijorare. E treaba fiecăruia cu cine îsi împarte datele private. Dar cum rămâne cu victimele colaterale, oamenii înregistrați fără voia lor? Sau cu opțiunea pe care Glass se spune că o va avea de a recunoaste oamenii după trăsăturile feței sau după îmbrăcăminte? “The idea that you could inadvertently become part of somebody else’s data collection – that could be quite alarming. And Google has become the company which knows where you are and what you’re looking for. Now it’s going to be able to compute what it is you’re looking at” – cam asa sună si îngrijorarea lui Oliver Stokes, design innovator la PDD, exprimată într-un articol The Guardian.

Asadar, notiunea de intimitate capătă noi valențe în era lui Google Glass si a ubicomp, date fiind două noi considerente: abilitatea de a căuta în datele stocate pe un server si abilitatea de a monitoriza.

Un alt lucru care se va schimba o dată cu Google Glass este dispariția conceptuală a granițelor dintre public si privat. Profesorul Gary T. Marx, care numeste acest proces “border crossing” furnizează următoarea idee: “Central to our acceptance or sense of outrage with respect to surveillance … are the implications for crossing personal borders.” Să ne imaginăm, din nou, o armată de ‘ochi’ prin care priveste o singură entitate. Milioane de camere care străbat lumea si înregistrează neobosite informații transmise pe un singur monitor. Dacă sistemul CCTV din marile orase (precum Londra) este descentralizat (fiecare cameră poate avea un alt proprietar), sistemul Google Glass va aduna informația într-un singur loc. Parcă sună a viitor distopic, a la 1984, nu? Si totusi, folosim de ani buni tehnologii cărora le spunem benevol unde suntem, cu cine, ce mâncăm si ce planuri avem pentru mai târziu.

Folosirea pe scară largă a Google Glass are multe implicații, iar discuțiile sunt abia la început. Acest articol nu zgârie decât suprafața ideilor si discuțiilor care pot porni (si trebuie să pornească) de la folosirea de către omul modern al uneltelor deja intrate în rutina de zi cu zi, fără o înțelegere prealabilă absolut necesară. De exemplu, cât de etică este folosirea lui Glass în întâlnirile de afaceri, având în vedere că unul dintre parteneri poate avea o fisă completă asupra celuilalt? Sau: poți să folosesti Google Glass ca un amplificator de memorie care să-ți ofere avantaje la… examene, de exemplu? Si asa mai departe. Ceea ce trebuie să înțelegem, de fapt, este ce reprezintă noul normal, asa cum se întreba si Oliver Stokes în articolul din The Guardian: “People will have to work out what the new normal is“.

Linkuri utile:

http://www.engadget.com/2013/04/30/google-glass-review/

http://www.wired.com/news/politics/0

http://www.zdnet.com/google-glass-youll-kiss-your-privacy-goodbye-and-you-wont-mind-a-bit-7000012254/

http://whitemenwearinggoogleglass.tumblr.com/

http://www.guardian.co.uk/technology/2013/mar/06/google-glass-threat-to-our-privacy

http://www.businessinsider.com/what-its-like-using-google-glass-2013-5

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s