Home

Appl

Nu stiu dacă si vouă vi se întâmplă, dar eu când mă gândesc că suntem în 2013, am o puternică senzație de vertij. Mi se pare c-am ajuns brusc în viitor sau, cum zice americanul, the future is now. Probabil că sunt influențat de filmele Sci Fi pe care le-am văzut de-a lungul timpului. 2001: A Space Odyssey, 1984, ca să nu mai zic de tonele de sf-uri de mâna a saptea a căror acțiune se petrece într-un viitor îndepărtat (după 2000), neapărat distopic.

Si iată-ne ajunsi în 2013, nu e niciun Mad Max pe-afară, doar Dacii căzute care seamană cu carele de luptă în care se plimba Mel Gibson, Big Brother ne priveste cu atenție, dar avem si momente în care putem să-l fentăm (cu excepția sărmanilor din Coreea de Nord, bineînțeles), iar maimuțele nu conduc lumea. De fapt, maimuțele conduc lumea, dar poartă costume scumpe si merg cu limuzina, n-o fac la modul SF, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Dar nu despre filme este vorba. Un gând mi se zbătea în cap, în timp ce mă plimbam cu masina. Cred că viitorul ăsta în care deja trăim e atât de evident, tocmai pentru că încă suntem încă bine înfipți în trecut si putem să comparăm. Ai în buzunar un obiect din plastic cu ecran sensibil la atingere din gorilla glass, denumit pompos smartphone, obiect care ar fi fost inimaginabil nu cu mulți ani în urmă, pe vremea lui dumbphone Nokia 3310 si a CD playerelor portabile. Masina în sine a devenit un gadget, cu display holografic pe parbriz si conexiune permanentă la Internet. Si totusi, masina se conduce mai mult sau mai puțin ca la 1910. Viteza a-ntâia, a doua, a treia, înapoi la a-ntâia, apasă pedala aia, pe urmă cealaltă, dă de volan, mai trage o manetă, mai dă-i un spriț.

Mai e si chestia cu benzina. Manuală, automată, scumpă sau ieftină, masina se hrăneste (încă) cu benzină, acel combustibil fosil care poluează la greu si care mie-mi pare o chestie rudimentară, găsită ca soluție temporară. Mi se pare stupid să torni zeci de litri de lichid în rezervor, apoi să tragi de manete si să apesi pe pedale, de parcă pui la drum cine stie ce vehicul experimental de la 1886 al lui Karl Benz. Masinile electrice par mai 2013, e adevărat, dar de fapt nici ele nu sunt cine stie ce noutăți, primele astfel de vehicule fiind înregistrate prin 1840.

Si n-ar fi nicio problemă, dacă invenția asta pe patru roți n-ar fi dat ani la rândul motive de gâlceavă între popoare. Henry Ford n-a fost un evil genius pentru simplul fapt că-l susținea pe față, cu fervoare, pe Hitler si era rasist până-n măduva oaselor. Bătrânul Henry a dat lumii dorința de a avea o masină, în care să-si arunce banii cu găleata. Modelul “T” s-a vândut în vreo 15 milioane de bucăți până în 1927, iar oamenii au fost cuceriți pentru totdeauna. Desi masina electrică era deja în zonă, silențioasă si mai prietenoasă cu mediul, asa cum o stim si astăzi, oamenii au continuat să-si pună sub fund arzătoarele de petrol.

Să adăugăm puțină aromă de România? Nu poți să-ți alergi linistit Lamborghiniul sau Ferrariul prin Bucuresti sau pe DN1 din cauza căruțelor si a Daciilor Papuc cu număr de Gorj, pline ochi cu fiare vechi si țigani întreprinzători. 2013 ar putea fi la fel de bine 1613 pentru o felie substanțială de locuitori analfabeți si inadaptați ai României, care-si bat cu sete mârțoagele pline de râie ca să tragă o tonă de tablă ruginită spre centrul de recoltare. N-ar fi exclus ca un reportaj despre respectivii cetățeni să fie aruncat de Pro TV fix între o stire despre iPhone 5 si corespondența live a lui George Buhnici de la CES.

O să spuneți că România e o țară a contrastelor si diferențele astea s-au împământenit. Dar în Olanda, de exemplu, încă se foloseste pe scară largă corespondența prin postă. Dacă ai un mesaj oficial de transmis, dai frumos cu limba pe plic, îl arunci în cutia postală si astepți vreo alte 3 plicuri drept răspuns. Si să nu uităm că-i vorba de una dintre cele mai high tech țări ale lumii, urmând ca de la jumătatea acestui an să implementeze minunăția de mai jos:

Hai s-o dăm puțin si social. În Olanda, Geert Vilders, conducătorul extremei drepte era până de curând printre cei mai apreciați politicieni, datorită programelor lui anti-imigrare (printre care se număra si un site de plângeri împotriva românilor si polonezilor). Nu e de mirare, totusi, că un astfel de maniac are priză la poporul care a dat lumii apartheidul din Africa de Sud.

Apropo de apartheid, acest sistem segregaționist imbecil e folosit în continuare si de una dintre cele mai avansate tehnologic, bogate în resurse, apărătoare ale drepturilor omului (în principal a propriilor cetățeni) țări din lume: Israelul.  Situația din Palestina e halucinantă, demnă de Evul Mediu. Dar războiul de acolo e purtat cu drone fără pilot, ghidate dintr-un birou de la mii de kilometri distanță. Loviturile împotriva inamicilor sunt transmise live pe Youtube si sunt discutate pe Twitter. Război total 2.0, bun venit în viitor!

Super puterile mondiale, precum SUA si Rusia, încă invadează țările în care au interese, iar soldații lor violează, torturează si incendiază precum Gengis Han si prietenii lui călăreți.

Nume precum Bashar Al Assad sau Kim Il Sung fac ca imaginația întunecată a lui Orwell să pară un vis inocent de prescolar. Iar dovezile pot fi accesate usor de pe telefon sau tabletă.

Medicina modernă dă soluții pentru depresii si erecții, dar trece cu vederea boli care fac ravagii mai ceva ca ciuma. Febra Dengue si malaria omoară anual zeci de milioane de oameni. Si stii că o problemă e gravă atunci când Google.org lansează un serviciu precum Google Dengue Trends.

Asa că nu stiu ce să zic. Am avut senzația de vertij atunci când Felix Baumgartner a sărit din spațiu, iar pe Youtube puteai să simți dimensiunea global village-ului despre care vorbea McLuhan în anii ’60, milioane de ochi care priveau în direct isprava austriacului, conectați la viitor. Dar pe-afară tot bântuie boli necruțătoare, masinile se înghesuie în benzinării, oamenii se omoară pentru resurse, politicienii sunt corupți, poluarea topeste calota glaciară si omoară puii de focă. Totul se transformă într-un sir lung de bla-bla-bla în fața căruia devenim imuni, în timp ce ochii ne rămân pironiți în ecranele noastre ultra HD, un scaun multifuncțional ne face masaj la tălpi si apa WC-ului japonez ultimul răcnet se trage singură, c-o mână bionică care ne întinde hârtia igienică. Bine ați venit în viitor!

4 thoughts on “Bine ați venit în viitor!

    • da-mi voie sa te contrazic. Thailandezii au bani, la fel si multi indieni, iar in Filipine exista cel mai mare mall din Asia de SE si cea mai mare densitate de mall-uri pe cap de locuitor.

Leave a reply to amanole Cancel reply