Home

Berghain din Berlin e un club la fel ca toate celelalte cluburile din lume, doar că mult mai bun. A fost votat de mai multe ori Mecca distracției nocturne, Vaticanul tuturor nebunilor, templul muzicii techno. Există oameni care si-ar da cel puțin degetul mic de la mâna dreapta pentru sansa de a-i călca pragul sau pentru a-i inspira cu nesaț aerul plin de fum dinăuntru (da, Berghain e atât de decadent încât încă permite fumatul, viciu stârpit în majoritatea barurilor de zi si de noapte de pretutindeni). Clubul ăsta e înfăsurat bine într-o aură mistică, care-l face aproape ireal. Puțini oameni stiu din proprie experiență ce se petrece între pereții clădirii prăfuite, păzită strasnic de câțiva cerberi alesi pe sprânceană. Un lucru este cert: la Berghain îți poți câstiga C-ul ca să te transformi din labăr în clabăr, iar după ce petreci aici poți să te consideri veteran cu două trese si sapte dani. Doar că nu toată lumea ajunge să se lupte cu dragonul dinăuntrul clubului aflat la confluența celor două cartiere berlineze Kreuzberg si Friederichshain (de unde si numele: Berghain). Veți citi în continuare informații prețioase pentru ceea ce ar putea deveni cea mai bună noapte cu amintiri confuze din viața domniilor voastre.

1. Istoria si locul

Înainte de a transforma oameni în supereroi, Berghain transforma curentul electric în… curent electric. Clădirea care adăposteste astăzi clubul era folosită până în 2004 drept centrală de transformare a tensiunii. Asta până când niste băieți destepți au dezgropat mamutul de beton, l-au reanimat si i-au dat strălucirea hedonistă de azi. Berghain e o măgăoaie gri, cu spațiu pentru 1,500 de petrecăreți neînghesuiți si un dance floor de 18 metri înălțime. Este fix genul de clădire pe care te astepți s-o găsesti în Berlinul de Est, cu un design extrem de familiar pentru noi, românii, obisnuiți cu flexiunile creative megalitice din epoca de aur. În acelasi timp Berghain e exact genul de club în care te astepți să petreci o noapte memorabilă la adăpost de frigul berlinez necruțător, complet opusul unui lounge posh cu house clasic si inhabitanti cu cefe groase. Întuneric, fum, trepte de metal, un spațiu imens care impune respect prin aspectul lui industrial decadent, Berghain este progenitura perfectă, rezultată din împerecherea Estului sălbatic cu Vestul civilzat. Panorama Bar este fratele lui mai mic, dar la fel de sturlumbatic.

Care Panorama Bar e bar doar cu numele. Diferența dintre Berghain (scena principală) si Panorama este, în principal, dată de muzică. Primul bubuie pe ritmurile unui techno uneori satanic, numai bun pentru o formatare completă (si, uneori, binevenită) a creierului, pe când scena doi te îmbie cu detroit sau minimal techno ceva mai usor digerabil. Petrecerea se încinge la fel de tare în ambele locuri, desi Berghain rămâne pentru cei puternici. Există si spații de chill out, dotate cu canapele pe care să lesini temporar, în asteptarea schimbului doi sau trei de neuroni încă activi. În dark rooms se petrec lucrurile pentru care nu e loc în club. Dacă vă spun că Berghain/Panorama e frecventat de cupluri straight, gay (fie băieți cu băieți, fie fete cu fete) sau doar de singuratici în căutarea unei distracții pe care s-o uite a doua zi, dar că toți acesti oameni n-au prea multe rețineri pe ringul de dans sau pe canapelele murdare de pe margine, vă dați seama ce se petrece în dark rooms, nu? Pentru cei care nu ajung la una dintre cele două camere întunecate, dar cu intenții nepotrivite publicului larg, există separeuri chiar în club, în care se poate jura dragoste vesnică si se pot scrie file de poveste în viața oricărui aventurier neînfricat.

2. Muzica, sonorizarea si atmosfera

La fel cum pentru clabăr participarea la nebunia din Berghain este o onoare, la fel si pentru un DJ pupitrul clubului berlinez are valențe magice. Pe la Berghain au trecut de-a lungul timpului tot felul de nume mari, de la Carl Cox la Luciano, iar pe viitor (în lunile următoare) se anunță Hercules & Love Affair, Joy Orbison, Ben UFO, Laurent Garnier, Discodromo, Soul Clap, Wareika Live, Miss Kittin LIVE, Derrick May, Delano Smith, Ellen Allien, plus o suită de rezidenți unul si unul.

Sonorizarea din Berghain/Panorama face toți banii. Până la experiența berlineză, credeam că cel mai bun sunet de pe planetă îl are Fabric din Londra. Scratch that. Berghain stă mai bine la capitolul ăsta, la fel cum currywurst-ul german bate la fund blood sausage-ul britanic si BMW si Mercedes fac pipi pe Jaguar. Nici chiar techno-ul nebun care țăsnea cu furie din maldărul de boxe de la scena mare pe la cinci dimineața nu te obligă să urli si să scuipi în urechea interlocutorului tău ca să te faci auzit. Treabă nemțească, ja?

3. The Crowd

La Berghain întâlnesti toate soiurile de oameni, din toate categoriile sociale. Un amalgam pestriț si fascinant de nebuni simpatici care se scurge înăuntrul clubului, după ce Sven si prietenii lui (despre ei veți citi ceva mai jos) hotărăsc cine se va distra în seara aia si cine va pleca acasă, cu coada între picioare. Corporatristi, artisti, publicitari, functionari, someri, blonzi, bruneti, negri, chinezi, albi, gay, straight, englezi, beți, sparți. Unii poartă cele mai hip haine făcute de designeri cunoscuți doar de prieteni si rude, alții poartă doar o lesă si pantaloni de piele, în timp ce fete butch (fete doar cu numele), cu părul lins pe spate si bretele la pantalonii cazon, pipăie Ilene Cosânzene blonde, cu ochii dați pe spate, care se unduie în rochii diafane. Tineri de viitor incert se freacă spasmatic cu mâinile pe față, iar motociclisti bărbosi cu veste de piele dansează alături de patru sau cinci fete cuminți. Nimeni nu e surprins de ceea ce face vecinul de lângă, fiecare dansează liber, într-un ritual de exorcizare si de aducere a libertății.

De aici îsi trage Berghain puterea. Muzica e bună, sonorizarea de top. Dar oamenii care se înghesuie între pereții lui îl scot din mulțime. Afară, la coadă, esti cineva. Înăuntru, o daltă invizibilă sculptează până când îl scoate la suprafață pe un tine mai bun. Toată lumea e liberă, dar toată lumea respectă regula numărul unu a libertății: nu-l deranja pe cel de lângă, decât pentru o gumă.

4. The Bouncers

Ca să te distrezi la Berghain, trebuie mai întâi să intri. Iar ca să intri, trebuie să treci de Sven Marquardt si colegii lui. Mai întâi, faceți cunostință cu Sven:

574474,KLox3XZOE7mQM0maquPsoO3FOZM1DRqGoa5JLjPyIPU=

S-au scris zeci de articole despre politica de admitere în infamul club berlinez, printre care unele dedicate de grei precum The Guardian sau The New York Times, care si-au trimis emisari reporteri să încerce marea cu degetul. Sute de postări pe bloguri anonime si forumuri cu threaduri care se întind pe ani de zile întăresc relatările lor: să intri la Berghain e al naibii de greu! Majoritatea au rămas cu buza umflată si cu egoul rănit iremediabil.

Sven Marquardt, neamțul cu nume de suedez, născut si crescut în Berlinul de Est, pare exact genul de persoană a cărui aparențe înseală. În primul rând, la Berghain nu sunt scandaluri. N-ai să auzi de “băeți înfierbântați de băutură, cu testosteronul la maxim, care au nevoie de câțiva pumni în ceafă ca să se calmeze. Ceea ce face Sven la intrarea din Berghain depaseste simpla protectie si pază a unui club. Specialitatea lui Sven ar putea fi numită alchimie socială. Scandalurile nu se întâmplă tocmai datorită priceperii lui de a alege oamenii potriviți petrecerii. Numărul celor care au încercat să descifreze algoritmul după care se permite accesul în club s-ar putea apropia de numărul celor care îsi pun mintea cu un cub Rubik, dar esuează în mod lamentabil. Există oameni care au intrat de zece ori, dar a unsprezecea oară au fost refuzați, cu un simplu: Have fun tonight, but not here. Există legende urbane conform cărora DJ care au pus muzică la Berghain au fost trimisi la plimbare atunci când au revenit ca “civili”. Veți găsi o mie si una de povesti care te învață cum să intri la Berghain, dar la fel de bine ați putea să dați în cărți de tarot sau să vă descurcați energiile la faimoasa Omida.

Ca să intri la Berghain, trebuie să ai, în primul rând bun simț. Dacă esti un englez beat mort care grohăie obisnuit cu tavernele obscure în care te învârți în mod obisnuit, n-o să intri. La fel dacă esti o copie nereusită (nu că originalul e prea reusit) a lui Lindsay Lohan si ti-ai scos la plimbare rochia cu paiete cu vedere la cur si ai alb pe sub nas, tot n-o să intri, oricât ai behăi Is it because I’m English?.

După doar o încercare reusită(!) si mult studiu asupra materialelor de pe net, pot să vă dau câteva tips & tricks. Câteva cuvinte în germană sunt binevenite, dar un prieten vorbitor al limbii lui Goethe e mană cerească. Se spune că grupurile mai mari de trei persoane nu intră. Pe noi ne-au primit chiar dacă eram sase (plus un al saptelea venit mai târziu), dar trebuie să fie un grup asortat, băieți si fete. Nu-ți lua camera de filmat cu tine. Ce se întâmplă la Berghain rămâne acolo si-n mintea ta încețosată. Regulă încălcată la un moment dat de o tipă care filma totul cu un GoPro montat pe cap, în timp ce se plimba haotic printre oameni. Plimbarea i-a fost întreruptă brusc atunci când s-a izbit într-un zid. Ce-i drept, tipa e posibil să fii fost verisoara mentally challenged a vreunuia dintre patroni, deci regula rămâne în picioare.

Ideea e că niciun sfat nu-ți garantează accesul în club. Contează si norocul, iar rahați de câine în care să calci pe aleea de dinaintea clubului sunt la discreție, doar esti în Est, seamănă a Bucuresti (glumesc, în Berlin n-au rahați de câine, dar de clabăr găsesti sigur). Treaba cu alchimia socială stă asa: Sven si ceilalți încearcă să alcătuiască mulțimea perfectă pentru conceptul de distracție made in Berghain. Câte puțin din toți, nici prea mulți gay, nici prea mulți straight, nici prea multe fete, dar nici prea mulți băieți. Something for everybody, cât să incite pe fiecare. De fapt, la o privire mai atentă, ăsta e Sven:

Cam asa e si cu Berghain. O amestecătură de concepte, smoke & mirrors, nimic nu e ceea ce pare. Mulți se întreabă ce-i împinge de la spate pe cei care asteaptă ore în frig la coadă doar pentru a primi judecata lui Sven, cu ochii umezi ca de căprioară, de cele mai multe ori fiind refuzați. De ce se întorc? De ce încearcă din nou si din nou? Pentru că Berghain miroase a libertate, în ciuda prafului, rahatului, parfumului, transpirației si a fumului. Berghain străluceste ca o bijuterie aruncată într-o grămadă de gunoi, nu e doar o grămadă de gunoi spoită ca să lucească amețitor.

Afară e lumină si fulgii cad din cer chiar dacă în calendar a venit primăvara. Coada de la intrarea în Berghain e mai mare decât atunci când am intrat, sâmbătă seara. Sven si echipa lui sunt la post, neobosiți. Noi trecem pe lângă ei si pe lângă oamenii strânsi unul în altul, dârdâind de frig, în speranța că se vor încălzi în burta clocotitoare a clubului. Le aruncăm o privire încețosată si ne oprim să facem o poză cu mamutul gri din spate care tropăie în ritm de techno. Zâmbim de parcă am cucerit Everestul!

Random Facts:

1. la Berghain nu există oglinzi si nici alte suprafețe reflectorizante.

2. Sven este ajutat la intrare de un malău care seamănă perfect cu Dolph Lundgren, doar că ăsta pare că omoară oameni si în realitate, nu doar în filme de mâna a doua.

3. mai degrabă intri la tine cu arme albe si/sau droguri decât vreo cameră video. Body checkul de la intrare e mult mai amănunțit (chiar intim, as spune) decât la poliție.

4. există automate cu gumă, Tic Tac si țigări înăuntrul clubului, plus o tarabă cu bere si suc înainte de a te aseza la coadă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s